Petrolul a scăpat de emoțiile barajului după ultimul meci din play-out. Ploieștenii au învins clar la Poli Iași, scor 2-0, și au terminat pe locul nouă.
O clasare sub obiectivul locului 7, care le-ar fi adus un câștig financiar consistent din partea FRF, dar onorabil în condițiile problemelor financiare pe care le are clubul, aflat în concordat preventiv.
Ploieștenii au terminat sezonul cu Mehmet Topal pe bancă, care a revenit la echipă, după ce Petrolul a fost condusă zece etape de Adrian Mutu.
Turcul rămâne prima opțiune și pentru sezonul viitor. Conducerea ploieștenilor vrea să continue cu el, considerând că există o chimie între fostul internațional și vestiarul echipei.
Topal va trebui însă să se decidă în privința viitorului până la finalul acestei săptămâni. El a plecat imediat după meci acasă, la Istanbul, pentru a fi alături de familia sa.
Mehmet Topal a fost adoptat rapid și de fanii Petrolului. El s-a bucurat de simpatia acestora și a fost susținut necondiționat chiar și în cea mai grea perioadă a lupilor galbeni. Până la victoria de la Iași, Petrolul a bifat trei înfrângeri consecutive.
Înaintea meciului din capitala Moldovei, tehnicianul turc a decis să-și bage elevii în cantonament două zile. Iar el și-a anulat vizita pe care o făcea, o dată la două săptămâni, la Istanbul.
În cazul în care Mehmet Topal nu va continua cu Petrolul, și sunt șanse ca el să decline oferta, ploieștenii au două variante pregătite. Prima este Adrian Mihalcea, care a fost contactat încă din iarnă, iar cea de-a doua este Florin Pîrvu. Acesta a revenit la Voluntari și a dus echipa la baraj.
Soarta face ca Mihalcea și Pîrvu să fie adversari în Unirea Slobozia – FC Voluntari, primul meci de baraj. Primul meci are loc la Voluntari, pe 24 mai, iar cel de-al doilea la Slobozia, pe 1 iunie.